luni, 30 iulie 2012

Ethiopia, nici pe departe Utopia Africii

Am lasat Lacul Tana si Manastirile din Bahir Dar, iar dimineata de 27 Iulie am continuat drumul inspre Gondar, o calatorie de doar 175 de Km prin munti, vai si defileele Ethiopiei, drum care strabate numeroasele sate care sunt atat de specifice acestei tari. Condusul a fost la fel de haotic, cu mii de animale si oameni pe sosea, iar noi sa putem trece, de nenumarate ori a trebuit sa conducem pe langa sosea . Nu exista nici cea mai mica constinta a drumului pentru masini si cel pentru pietoni. Soseaua caci este mai fina fata de pietrisul de langa si faptul ca majoritatea umbla desculti caci este sezonul ploios si nu vor sa isi strice incaltamintea, face ca asfaltul sa fie un magnet pentru oameni. Dar nu inteleg si nu am sa inteleg niciodata de ce si vacile trebuie sa stea si sa umble pe sosea. M-am consolat cu ideea ca animalele umbla pe unde le duce hardarul si este trist sa spun dar este adevarat spunand ca animalele sunt mai disciplinate si respectuase de cat hardarii din Ethiopia. Am traversat Botswana, unde sunt mii de animale domestice care umbla libere prin toata tara, fara sa fie controlate de catre nimeni si nu umbla pe strada. De animalele salbatice din Africa nici nu are sens sa scriu, deoarece ele stiu exact unde le este locul si atata timp cat nu intrii in teritorul lor nici ele nu te deranjeaza. O intelegere mutuala ce a fost creata cu mii de ani in urma. Imi pare nespus de rau de animalele domestice din Ethiopia. Sunt controlate de catre niste stapani inconstienti si arata ca si cum ar fii tinute intr-un lagar de concentrare. Fiecare se mandreste cu numarul de vite ce le are si nu conteaza cum arata. In orice alta tara fermierul stie cate animale poate sa cresca, in functie de suprafata de pasune ce o are. In Ethiopia formula aceasta nu exista. Ca un exemplu, in Africa de Sud si cand vrei sa adopti un caine, cei de la protectia animalelor vin sa viziteze unde locuiesti si ce suprafata de curte ai sa se determine numarul de caini care poti sa ii cresti. ( si cainii nu pasc). In Ethiopia se pare ca nu exista nici o regula sau un sistem, este totul haotic si la intamplare, se vede ca nu au avut si nu au nici o influenta din alta parte si totul merge cu sisteme de mii de ani, sisteme care nu dau nici un randament. In expeditia aceasta si in general pe unde am fost, am incercat sa nu critic sau sa analizez ce si cum, sa vad lucrurile din punct de vedere Antropologic, dar Ethiopia este un loc despre care este foarte greu sa nu comentezi.

IMG_7221Iar EA saraca nu este ceea mai slaba…..

Intr-un final am ajuns in Gondar, un orasel mediu cu o istorie bogata, situat intr-o depresiune si am facut un detur sa ajungem la el. Motivul a fost sa vizitam castelele ce sunt declarate Patrimoniu Mondial  UNESCO , au fost construite in 1635 de catre Imparatul Fasilides. Sunt 6 castele pe o suprafata de 7 hectare, care astazi sunt doar niste ruine si asta datorita invaziilor de catre Sudanezi, a celor doua razboaie mondiale si a razboiului civil. Locul este minunat pentru a face fotografii artistice, mai mult de atat nu m-a impresionat.

IMG_7353    IMG_7410  IMG_7488

In Gondar am stat doua zile la un Hotel, unde a fost chiar OK, excluzand faptul ca internetul nu a mers in ciuda faptului ca ne-au spus ca este internet si dusul era uscat ca si Sahara, in final a trebuit sa mergem in alta camera unde dusul picura un pic. Nemergand internetul nu a fost asa de rau, caci in Ethiopia este o lege care stipuleaza, conectarea pe Skype, Messenger sau ori ce alta forma de Voce cu Imagine se pedepseste cu 15 ani de inchisoare. Pare nerealistic dar din pacate este adevarat si infricosator. Cand am stat langa crocodili sau ne-am plimbat cu leii sau am inotat cu broastele testoase, nu am fost nici pe departe asa de speriat in comparatie cu 15 ani de parnaie in Ethiopia. La hotel am avut placerea deosebita de a putea participa la faimoasa Ceremonie a Cafelei, Ethiopia fiind locul de origine a fiecarui pom de cafea din lume, in Ethiopia copacul de cafea creste salbatic in paduri. Ceremonia dureaza circa o ora si are loc intr-o ambianta traditionala. Incepe cu prajitul boabelor de cafea, in tigae pe foc de mangan, zdrobitul boabelor in piua de lemn si fiertul cafelei. Se bea cafea de trei ori, prima tura fiind cea mai tare iar ultima cea mai slaba. A fost o experienta minunata si foarte deosebita care mai ales Camelia s-a bucurat cel mai mult, Camelia fiind o bautoare de cafea profesionista.

IMG_7520 Camelia invata cum v-a trebuii sa imi serveasca cafeaua in fiecare dimineata de acum inainte……

In aceasi zi, am dus Terracanul la cel mai mare garaj Service din oras (in curtea unuia plina de namol) sa verific franele care nu mai mergeau si a trebuit sa schimb si rulmentii pe fata, care de la atatea zdruncinaturi au inceput sa dea semne de oboseala. Am avut cu mine toate piesele necesare din fericire, caci daca nu ai piese nu ai nici o sansa sa gasesti. In Africa de Sud rulmentii de la roti ma tine-au peste 100 de mii de Km. iar acum dupa doar 15 mii au trebuit schimbati. 

IMG-20120725-00218     IMG-20120725-00216     IMG-20120725-00217

Pe data de 29 iulie, de dimineata am luat drumul inspre Gallabat, frontiera cu Sudanul, un drum de doar 200 de Km. dar aveam de trecut o granita si continuat drumul pana in primul oras din Sudan, la 365 de KM., Wad Madani. Drumul pana la Gallabat a fost la fel ca si restul Ethiopiei, plin de oameni si animale. Am ajuns la granita si dupa o inspectie de catre vama Ethiopiana, trecuta cu bine, am spus adio la tara cu peisaje si relief minunat a lui Papura Voda si a Balegarului.

Pentru a vedea intregul album, apasa te rog pe linkurile de mai jos:


https://picasaweb.google.com/103958208108855646625/24072012EthiopiaBahirToGondar

https://picasaweb.google.com/103958208108855646625/25072012EthiopiaCeremonieCafea

https://picasaweb.google.com/103958208108855646625/25072012EthiopiaCasteleGondar

https://picasaweb.google.com/103958208108855646625/25072012EthiopiaGondarBW


duminică, 29 iulie 2012

Ethiopia-Lacul Tana si Sursa Nilului Albastru

Lacul tana, cel mai mare lac al Ethiopiei, plin de insule si Manastiri Ortodoxe. In acelasi timp Lacul Tana este locul de inceput al Nilului Albastru( care in realitate este de culoarea ciocolatei)…..

Orasul Capitala al Ethiopiei, Addis Ababa si drumul la Bahir Dar prin munti si sate….

luni, 23 iulie 2012

Lacul Tana-Ethiopia- Manastiri Ortodoxe si Nilul Albastru

Nu poti sa stai in Bahir Dar si sa nu organizezi o vizita la Manastirile Ortodoxe situate pe insulele de pe Lacul Tana. Astazi 23 Iulie am inchiriat o barca, chiar eleganta si cu motor,(inainte de a o inchiria am verificat cu ce barca vom merge caci dupa experienta de pe Lacul Malawi cand am navigat pe lac cu o asa zisa barca care era un trunchi de copac scobit) si am plecat sa vizitam Manastirile. Lacul Tana se intinde pe o suprafata de 84 Km lungime si 66 km latime si foarte surprinzator este faptul ca adancimea maxima este doar de 8 metrii in sezonul uscat si 15 metrii in sezonul ploios. Lacul este alimentat de trei rauri principale, Lesser Abay, Reb si Gumara si este locul unde se formeaza Nilul Albastru care curge serpuitor inspre deserturile din Sudan, iar in Khartoum( capitala Sudanului) se intalneste si se uneste cu Nilul Alb si formeaza Nilul care continua drumul inspre Egypt, varsanduse in final in Marea Mediterana.

IMG_6812   IMG_6829

Pe lac sunt 37 de insule, de diferite marimi, dintre care 19 au avut si unele inca au si in prezent manastiri sau biserici Ortodoxe construite. Manastirile sunt medievale, fiind construite in secolul 13, deci cele mai vechi sunt de peste 700 de ani. Religia majoritara practicata in Ethiopia este Ortodoxismul, ceea ce este chiar interesant, luand in considerare Ethiopia este o tara inconjurata de Islam. Bineinteles, nu am avut timpul necesar sa vizitam mai mult de o manastire, deoarece Lacul este destul de mare, dar am mers la manastirea de calugari , Kibran Sf. Gabriel fiind una din cele mai vechi. Din pacate pentru Camelia, femeile nu au voie sa viziteze manastirea si nici macar sa o vada, deci a trebuit sa ma astepte la barca.

IMG_6851  IMG_6854Calugar Ortodox

Manastirea are un muzeu unde sunt expuse diferite tipuri de cruci, una dintre ele fiind, dupa spusele calugarului, crucea originala a Sf Gheorghe, cruce cu care a omorat pitonul la care se rugau pe vremea aceea oamenii si asa i-a convins de puterea Creatorului nostru. Muzeul are o colectie chiar mare de manuscrise vechi de secole, scrise pe piele de capra.

IMG_6858Crucea originala a Sf. Gheoghe  ( cea din dreapta)

Vizita la Manastire a fost interesanta si educativa, iar apoi am continuat sa navigam inspre locul de iesire a Nilului Albastru din Lacul Tana.

Multitudinea de Pelicani, King Fisher (regele pescuitului), cormorani si Vulturul Peste( Fish eagle) a facut vizita pe lac sa fie minunata.

IMG_6940  IMG_7016 King Fisher

Pentru a vedea intregul album, apasa te rog pe linkul de mai jos:

https://picasaweb.google.com/103958208108855646625/23072012EthiopiaLaculTana

duminică, 22 iulie 2012

Ethiopia, verde, uda, la inaltime si plina de oameni

Aceasta ar fi descrierea ce o pot face in cateva cuvinte despre tara aceasta din Africa, care sti ca este in Africa deoarece te uiti pe harta si te uiti la oameni. Vegetatia si peisajul iti spune ca esti undeva in Romania sau chiar Scotia, nici decum in Africa. Acum este sezonul ploios, ploua in fiecare zi, raurile curg salbatic luand cu ele pamantul rosu/maroniu si gunoaiele de pe strazi, caci am constatat un lucru interesant in Expeditia aceasta, daca vezi o casa, oriunde ar fi ea, automat este si gunoi. Gunoiul este aruncat peste tot si de catre toata lumea. Se pare ca nu deranjeaza pe nimeni ca asezarile si drumurile sunt inconjurate de pungi de plastic, si tot felul de alte gunoaie. In Africa, poluarea industriala este foarte mica si chiar inexistenta, dar poluarea solului si a apelor din cauza gunoaielor este foarte mare, iar incepand din Tanzania si mai precis din Dar es Salaam, poluarea sonora este foarte mare. La 5:00 dimineata moscheele dau drumul la difuzoare care rar inceteaza cateva ore pe zi, iar muzica si claxoanele creaza o admosfera de petrecere agitata.

Drumul spre Addis Ababa a fost bun, cu exceptia zonelor in constructie, unde Chinezii isi arata talentele lor rutiere, deci am parcurs doar 275 de Km in 8 ore. Slalom printre oameni, animale si 2 ore de trafic in Addis.

IMG_6272Gard din cactusi IMG_6305 Vulturi la marginea drumului…

Am fost dornici sa ajungem in Addis Ababa, orasul capitala al Ethiopiei, chemati de fotografiile de pe internet ce le-am vazut in timp ce am facut traseul, un oras cu o populatie de 4 milioane, un oras minunat, curat, cu cladiri de sticla stralucind in soarele vesnic ( caci Ethiopia isi face reclama ca fiind tara cu 13 luni de soare).  Toate acestea sunt niste minciuni si nu sunt altceva de cat propaganda falsa.

Soselele in Addis Ababa erau inundate, apa venea de pretutindeni, nici un semafor nu functiona, este un haos de 24 de carate. Cladirile murdare si chiar daca am vazut vre-o doua/trei de sticla, nu sti daca este sticla sau sunt vopsite, doarece sunt murdare. Animale pe strada, cai care trag sa moara, magari legati de parapetii ce separa liniile de circulatie si de cand am intrat in Ethiopia, de 5 zile nu am vazut Soarele. Deci ma face sa inteleg ca noi suntem acum in luna a 14-zecea.

IMG_6383Cal in Addis Ababa pe drum…asteapta sa moara IMG_6395 Bulevardul principal in capitala

 

Ajunsi in oras, pe data de 20 Iulie am cautat “ Wim’s Holland House” un loc de Camping recomandat de alte bloguri, un loc care fiecare care a ajuns acolo a avut un cosmar prin al gasii. Am avut coordonate de GPS si tot ne-am invartit vreo 20 de minute sa dam de el. Un loc foarte simplu, dar frumos prin felul de a fi al patronului si a celorlati vizitatori. Nu am putut ramane acolo deoarece nu erau camere ( are doar doua) si ploua foarte tare pentru a deschide cortul, deci am plecat si am gasit un hotel care a fost relativ OK. Am fi dorit sa stam mai mult in Addis Ababa dar a doua zi dimineata am plecat fara nici un regret si ne-am indreptat inspre Bahir Dar, un oras pe malul lacului Tana la 550 de Km.

IMG_6524 Drumul prin sate

Drumul a inceput sa urce, sa urce si iarasi sa urce pana am ajuns la 3200 de metrii altitudine, serpuind printre dealuri si paduri, sate si mii de oameni, animale de toate felurile, trasuri trase de magari si taxiuri conduse de soferi disperati. Peisajul a fost ceva fantastic, Ethiopia este o tara minunata si foarte pitoreasca, oamenii la tara muncesc din greu, inca se ara cu plugul tras de boi, dar fiecare petec de pamant este cultivat, iar mancarea este in abundenta, un lucru foarte incurajator luand in considerare, cu 27 ani in urma, 400 de mii au murit de foame.

IMG_6349

Seara am ajuns in Bahir Dar, un oras mediu, frumusel, curat si am gasit un hotel pe malul lacului, unde vom sta cateva zile caci este frumos, nu scump, internetul este foarte bun si bucatarul gateste bine. Deci avem toate motivele sa nu ne grabim. Maine pe data de 23 Iulie, daca nu ploua torential, am inchiriat o barca sa vizitam Lacul Tana, un lac cu multe secrete ce le vom investiga si impartasii cu voi toti.

Pentru a vedea intregul album, te rog apasa pe linkurile de mai jos:

https://picasaweb.google.com/103958208108855646625/20072012EthiopiaAddisAbaba

https://picasaweb.google.com/103958208108855646625/21072012EthiopiaAddisLaBahirDar

Ethiopia–A zecea tara din Expeditie

Intrarea in Ethiopia pe data de 17 Iulie a fost foarte usoara si este granita care mi-a placut cel mai mult pana acum caci nu a trebuit sa platim nimic, nici taxa de drumuri, nici taxa de poluare nici taxe ca ne pune o stampila pe Carnetul de Passaj, nici nimic. Am fost un pic socat, dar nu am comentat, ne-am urcat in masina si am cautat primul hotel unde sa ne odihnim dupa infernalul drum de 250 de Km in 7 ore. Ne trebuia un loc unde sa stam sa ne revenim din vibratii si socuri si l-am gasit la hotelul Koket din Moyale. Camera 25 USD, berea 0.80 USD si mancarea la restaurant mai ieftina de cat sa o cumperi si sa o gatesti tu, deci locul cel mai “ ieftin “ din Africa(pana acuma). 

IMG_5977Terracanul dupa Marsabit….murdara,vibrata, dar inca intreaga

IMG_5996Relaxare   IMG_5997Tocana de capra, servita in stil Ethiopian, acompaniata de bere Sf. Gheorghe

Ethiopia este o tara care nu a fost niciodata colonizata de catre nimeni si cred ca este singura din Africa, o tara cu o suprafata de peste 1.1 milioane de Km patrati si o populatie de peste 84 milioane, deci in comparatie, de 4 ori mai mare de cat Romania ca teren si ca populatie. Se circula pe dreapta, ceea ce face pentru mine sa nu fie prea placut, deoarece nu este problema sa conduci pe dreapta sau pe stanga, atata timp cat masina este cu volanul unde trebuie. Daca masina nu este facuta sa conduci pe partea care trebuie, atunci este un pic mai cu dichis, dar cu ajutorul Cameliei incerc sa ma descurc. La depasiri, Camelia este semaforul meu, ea spune cand este liber sau nu.

IMG_6026 Doua vulpi” late” si doi Vulturi la cina IMG_6122Incep sa apara Camilele

Calendarul si ora este total diferit aici in Ethiopia. Ora normal este +3 GMT, dar la ora 12:00 amiaza daca intrebi cat este ora, raspunsul este 6:00. Deci trebuie sa fi foarte atent daca ai vreo intalnire caci daca trebuie sa te intalnesti la ora 14:00 de fapt ti se va spune ca este ora 9:00. La urma urmei sunt doar niste cifre, cand rasare soarele toata lumea se trezeste si cand apune se duc la somn. Calendarul este la fel de complicat pentru noi. Anul nou este pe data de 29 ori 30 August. Orasul capitala si cel mai mare este Addis Ababa iar banii se cheama Birr. Poate de aici se trage cuvantul Bir cand Romanul se refera la taxe.

Majoratitatea populatiei traieste in partea rurala unde saracia este vizibila, de fapt ca in toate partile rurale ale Africii. Drumurile sunt pline de oameni, animale de toate speciile, motorete, este o aglomeratie de nedescris, ce face condusul sa fie foarte dificil si obositor, iar totodata tineretul care este in numar mare, este foarte tupeist si arogant. Cand treci cu masina prin sate, copii striga dupa noi, You, You, Money (Tu, Tu, Bani), si daca trebuie sa te opresti, sar pe masina si pe geam si cer bani. In schimb adultii sunt cu totul altfel. Oameni serviabili si amabili. Nu inteleg de ce tineretul se poarta asa cu turistii si de unde vine comportamentul acesta. Dar trebuie sa fi autoritar cu ei si sa nu ii bagi in seama prea mult.

IMG_6609De unde au aparut nici acuma nu stiu……nu era nici o casa prin imprejurimi si eram la cota 3200 de metrii

Ne-am oprit pe marginea Lacului Hawasa la” Haile Resort “, un loc minunat si elegant 120USD/noapte, unde stam doua nopti . Internetul este dar foarte incet dar nu stim ce vom gasi de acum incolo, asa ca trebuie sa stam sa venim cu blogul la zi. Astazi am avut un masaj “Suedez”(in Ethiopia)…..pare comic. Patronul acestui Resort este chiar Haile Selassie, considerat cel mai bun atlet de marathon al tuturor timpurilor. Am citit un pic din biografia sa, in fiecare zi fugea la scoala 10 Km iar seara inca 10 Km sa vina acasa. In orice rau este un bine.

IMG_6157   IMG_6252 Este necesar sa stam si in locuri din acestea sa nu uitam cum este sa te dai jos din pat in picioare caci in cort nu ai “luxul” acesta.

Maine vom continua expeditia inspre Addis Ababa unde vom cauta locuri noi si interesante.

Pentru a vedea intregul album apasa te rog pe linkurile de mai jos:

https://picasaweb.google.com/103958208108855646625/17072012EtiopiaMoyale

https://picasaweb.google.com/103958208108855646625/18072012EtiopiaMoyaleLaAwassa

https://picasaweb.google.com/103958208108855646625/19072012EthiopiaAwassa

sâmbătă, 21 iulie 2012

Linia de Ecuator

Vizita in Nairobi, Kenya, a fost relaxanta si productiva tinand cont de faptul ca Campingul unde am stat a avut tot confortul si in primul rand internet foarte bun, pentru standardele Africane, ceea ce a ajutat foarte mult sa putem veni la zi cu Blogul. Pe data de 15 Iulie am plecat inspre Isiolo, o localitate mica, doar 280 de KM de Nairobi dar a trebuit sa ne oprim acolo din motive strategice. Drumul inspre Isiolo trece pe langa Muntele Kenya, care este al doilea ca inaltime in Africa, cu cei 5199 de metrii, care nu l-am putut vedea prea bine din cauza norilor, iar langa Muntele Kenya se afla oraselul Nanyuki prin care trece linia Ecuatorului. Un semn indica acest lucru, deoarece fara semn sau GPS nu simti nici o diferenta de clima, de vegetatie sau vre-un muschi sa-ti tresara ca ai trecut Ecuatorul. Nici temperatura nu ne-a dat nici o indicatie, deoarece a fost chiar racoare, 15 grade C deci zicala “ este cald ca si la Ecuator” a fost imediat stearsa din vocabularul meu, iar de acum am sa folosesc “ este cald ca si in Romania”. Ne-am oprit sa facem poze cu indicatorul, bineinteles si intradevar simti un simtamant de implinire sufleteasca ca esti acolo, pe jos, pe linia aceea albastra vopsita pe asfalt, stiind ca aceasta linie separa cele doua emisfere ale globului pamantesc. Un localnic, a venit inspre noi si ne-a intrebat daca vrem sa ne arate un experiment la care bineinteles am acceptat ( de cate ori ai sansa sa inveti ceva pe linia de Ecuator). Experimentul consta intr-o cana si un vas de plastic, acesta din urma cu o gaura. Am mers 20 de metri in Emisfera Sudica, a turnat apa in vasul cu gaura si a pus un bat de chibrit pe suprafata apei. Batul a inceput sa se roteasca de la dreapta la stanga, in sensul opus al ceasului. Dupa aceasta am trecut 20 de metrii in Emisfera Nordica si am facut acelasi experiment, iar batul a inceput sa se roteasca de la stanga la dreapta, in sensul limbilor de ceas. Asta pana aici stiam. Al treilea experiment a fost chiar pe linia de Ecuator unde spre surprinderea mea (asta nu stiam ) apa se scurgea din vasul de plastic dar nu forma nici un vartej, deci batul de chibrit plutea pur si simplu fara sa aibe nici o tentativa de a se invartii .  Deci Ecuatorul nu este o linie oarecare, chiar daca nu o simtim ca exista.

IMG_4924Imagine GPS   IMG_4955 Chiar pe Linie…IMG_4956

Seara am ajuns in Isiolo, unde am mentionat ca ne-am oprit peste noapte din motive strategice deoarece a doua zi urma sa parcurgem o parte din drumul cel mai groaznic din Africa si anume Isiolo-Marsabit-Moyale, drum care duce la granita cu Ethiopia.

De cand am inceput sa facem traseul Expeditiei, am stiut ca v-a venii ziua sa parcurgem portiunea aceasta notorie a drumului. Am plecat din Isiolo inspre Marsabit, o distanta de doar 250 Km dintre care primii 130 au fost un asfalt impecabil, multumita Chinezilor ce lucreaza la drum, de fapt Chinezii lucreaza la toate drumurile din intreaga Africa de Est. Asfaltul s-a terminat si am intrat pe drum neasfaltat, care este ca placile ondulate de acoperis. Simti cum rinichii incep sa-si paraseasca locul lor, creierul se izbeste de craniu iar vederea incepe sa-ti fie in ceata din cauza vibratiilor. Terracanul se zguduia din toate incheieturile. Am oprit, am desumflat cauciucurile la 1.8 Bar, am cuplat 4x4 si am continuat drumul, nu incet ci cu 60-70 Km la ora. Asa parca a fost un pic mai omeneste, sau asa am crezut. Adevarul este ca incepi sa te obisnuiesti si sti ca nu ai alta sansa deci trebuie sa continui. La ora 14:00 am ajuns in Marsabit, vibrati bine si obositi. Am gatit ceva in Henry”s Camp unde am stat peste noapte. Dimineata devreme am continuat portiunea de 250 de Km ce a ramas pana la Moyale. 7 ore de Iad curat. Asa ceva este imposibil de exprimat in cuvinte. Pe langa faptul ca drumul este rau, am fost incontinu sub tensiunea caci pe aceasta portiune de drum se intampla rapirile care sunt efectuate de catre banditii care trec granita din Somalia in Kenya si cauta turisti pentru rascumparari, iar acest teritoriu este locuit de catre tribul Samburu, un trib nomadic, similar cu Masai, dar foarte violent. Am fost advertizati de catre politie sa nu oprim. Copii si fete tinere, topless, apar pe marginea drumului si arata un bidon de apa, sub pretextul sa te opresti sa le dai apa sau sa faci poze cu ei, iar o data oprit, apar alti 20 cu pusti si mitraliere, iar ce urmeaza nu cred ca are vre-un sens sa scriu.

IMG_5093   IMG_5176Schimbare de tactica…

IMG_5221 Partea aceasta nu este asa de rea..de aceea am reusit sa facem poza

IMG_5961   IMG_5966 Asta a insemnat Sfarsitul…..

Terracanul s-a comportat foarte bine, trebuie sa strang cateva suruburi la portbagajul de pe acoperis, dar nu ne-a lasat in mijlocul desertului si ne-a adus pana la destinatie. Am ajuns in Moyale la granita cu Ethiopia cu bine.

Pentru a vedea intregul album, apasa te rog pe linkurile de mai jos:

https://picasaweb.google.com/103958208108855646625/15072012KenyaLaEcuator

https://picasaweb.google.com/103958208108855646625/16072012IsioloLaMarsabit

https://picasaweb.google.com/103958208108855646625/17072012MarsabitLaMoyale

vineri, 13 iulie 2012

Kenya, Tara Pe Ecuator

Am lasat Tanzania pe data de 08/Julie, cu regrete, gandindu-ne la oamenii minunati ce i-am intalnit, la locurile pitoresti, Oceanul Indian si viata salbatica din rezervatii, dar de cand intram intr-o tara, stim ca v-a venii ziua sa ne luam ramas bun.

Pana la Namanga, care este orasul de frontiera cu Kenya, drumul a fost bun si fara peripetii, bineinteles am fost opriti de cateva ori sa ne verifice actele, dar suntem obisnuiti cu sistemul, deci nu mai bagam in seama. Granita am trecut-o cu usurinta, a durat 30 minute si a trebuit sa platim 40 USD pentru taxa de drumuri, taxa care nu m-a deranjat sa o platesc deoarece aici in Kenya drumurile nu sunt chiar asa de rele, dar ca totul in Africa, paradoxul este ca tot aici in Kenya drumul ce duce la granita cu Ethiopia, de la Marsabit la Moyale, este considerat ca fiind cel mai rau drum din Africa, drum ce este responsabil de distrugerea suspensiilor la toate masinile ce trebuie sa mearga pe el. Are sa ne vina si noua randul in cateva zile sa trebuiasca sa il strabatem si va vom spune mai multe dupa aceea. Dupa doar 250 de Km am ajuns in Nairobi, capitala Kenyei, un oras care mi-a adus aminte de Johannesburg, de fapt primul oras mai decent de cand am plecat din Africa de Sud. Cladiri frumoase, semne de circulatie si nume de strazi, semafoare, centre industriale si comerciale, un oras unde se construieste si lumea este ocupata, fiecare cu cate ceva. Nu este un oras ieftin ( totul este intre 50 si 150 la suta mai scump de cat in Africa de Sud) dar macar gasesti ceea ce vrei, care este foarte important. Apreciezi lucrul acesta doar dupa vizite in tari unde nu gasesti mai nimic, cu bani in buzunar si nu ai ce sa cumperi si ma refer la strictul necesar. Kenya se intinde pe o suprafata de 580 300 Km patrati deci un pic mai mult de dublu fata de Romania iar populatia este de 43 mil . Este o tara cu probleme de securitate, acuma este si in razboi cu Somalia deci nu sti cand explodeaza o bomba in oras, de aceea este politie si armata care controleaza totul, mai ales in locurile publice. Sa te plimbi prin Nairobi nu este prea recomandat, mai ales noaptea (de fapt nici unde in Africa nu te plimbi noaptea), trebuie sa fi foarte vigilent in tot ceea ce faci sau unde mergi. De cand am ajuns in Nairobi stam la un Camping/lodge, Jungle Junction se numeste, unde avem tot confortul, masina de spalat haine si mai ales INTERNET, deci am putut sa ajungem la zi cu spalatul hainelor si cu blogul www.drumuriafricane.blogspot.com care este un bonus pentru noi si cititorii nostri. In Campingul acesta, patronul are si un atelier de service specializat pe motociclete, dar repara si masini, foarte bine. Din fericire Terracanul se comporta fantastic si nu necesita nici o reparatie. Patronul m-a intrebat de cateva ori “ chiar nu ai nimic de reparat?”, iar raspunsul este Nu, multumesc.

IMG_4814 Femei Masai la plimbare  IMG_4851

Pe data 12 la 6:00 dimineata am simtit dureri mari de stomac, care am pus vina pe Pizza ce am mancat-o la un restaurant cu o seara inainte, dar nu a durat mult sa elimin prezumtia, caci a inceput sa-mi creasca temperatura chiar repede. Cand esti in Africa in zona de malarie si iti creste temperatura, trebuie automat sa reactionezi. Camelia mi-a facut un test de Malarie si a fost negativ, dar testele sunt doar o indicatie, virusul nu este intotdeauna detectabil, cateodata se afla in ficat si testerul nu il depisteaza. Simtomele sunt ca si de gripa, (de 3 ori mai puternice) dureri musculare si febra,( fara nas rosu). Nu am luat nici o sansa si am inceput tratamentul de malarie care il avem cu noi. Coartem 4 tbl la sase ore impreuna cu 2tbl Doxicilina si 3 tbl Kantrexil(cele din urma pentru stomac). Tratamentul este pentru 5 zile. Temperatura mi-a scazut in 24 ore, asa cum spune “ cartea” si astazi ma simt foarte bine. Virusul v-a fi distrus in urmatoarele 24 ore. Deci nu este nici o problema de panica sau alarmare, avem tratament adecvat si daca se ia tratamentul, malaria nu este ucigatoare. Ma simt bine si totul este in ordine. Avem la noi mai multe antibiotice si tratamente pentru diferite boli de cat “ farmacia din centru”, deci suntem pregatiti pentru orice.

IMG_4872 In parcare la Shopping  IMG_4881

IMG_4894 Jungle Junction  IMG_4901 El are 82 ani iar sotia lui 76 si in spate este masina cu care calatoresc prin Africa……..de admirat si un bun exemplu pentru fiecare dintre noi……..varsta nu este un obstacol !!!!!!!!!

De aici vom pleca inspre Muntele Kenya si mai precis la Nanyuki unde este locul pe unde Africa este taiata de catre Ecuator. Nairobi se afla la altitudinea de 1661 de metri, si este la 175 Km de Muntele Kenya( pe unde trece Ecuatorul) care este pe locul doi ca inaltime in Africa, cu 5199 de metri, de aceea temperatura in Nairobi este chiar scazuta, acum sunt 15 grade si este ora 14:00. Deci a fii aproape de Ecuator nu inseamna CALDURA ( mult mai cald este in Romania), dar a trebuit sa stam aici cateva zile sa aplicam pentru viza de Sudan pe care am obtinut-o fara probleme dar a trebuit sa platim 60 USD de persoana. Vom continua Expeditia in partea Nordica a Ecuatorului sa descoperim locuri inedite, o alta Africa, cu frumuseti si uratenii diferite. Pe curand si Toate cele Bune.

Pentru a vedea intregul album apasa te rog pe linkul de mai jos:

https://picasaweb.google.com/103958208108855646625/08072012KenyaNairobi

marți, 10 iulie 2012

Craterul NGORONGORO un adevarat PARADIS

IMG_4101Gardianul de noapte…..care cred ca a dormit toata noaptea    

Ultima noapte inspre 07 Iulie, am dormit deasupra Craterului intr-un camp, similar cu cel din Serengeti cu exceptia ca aici a fost ingrozitor de frig si toata noaptea am fost inconjurati de porci salbatici care cautau mancare sau incaltaminte lasata afara din cort. A fost o noapte groaznica, dar a trecut, ca totul in viata, bune sau rele. Dimineata a fost tot frig dar privelistea craterului te facea sa uiti de inconfortul vremii.IMG_3146

Craterul Ngorongoro s-a format cu milioane de ani in urma prin colapsarea unui munte vulcanic, cand lava s-a racit, si a format un Caldere. Craterul are aprox. 8300 de km/patrati, un lac sarat cu mii de Flamingos, un lac cu apa dulce plin de Hipopotami, iar craterul este plin de Zebre, antilope Gnu, Girafe, Struti, Hiene, Lei, Gazele si Rinoceri, o adevarata colectie de mii de animale ce formeaza un spectacol FANTASTIC.

IMG_4264  Antilopa Gnu si Flamingo  IMG_4335

 

Animalele in Crater se inmultesc considerabil in fiecare an datorita faptului ca sunt bineinteles ocrotite, iar un alt motiv mai important este faptul ca nu prea este acces a iesii din Crater. Dar exemplarele sunt sanatoase si pareau fericite. Craterul este un loc unde se gaseste absolut totul de ce are nevoie un animal.

IMG_4517

Este greu a relata in cuvinte experienta si imaginile spectaculare ce se gasesc doar si numai in CRATERUL NGOROGORO din Tanzania.

Pentru a vedea intregul album te rog apasa pe linkurile de mai jos: 

https://picasaweb.google.com/103958208108855646625/05072012IntrareInNgorongoro

https://picasaweb.google.com/103958208108855646625/06072012CampingInNogorongoro

https://picasaweb.google.com/103958208108855646625/07072012CraterulNgorongoro

https://picasaweb.google.com/103958208108855646625/07072012PlecareaDinSerengetiSiPanaLaMotor

MASAI–Tribul Oamenilor “ arc”

Dupa vizita in Serengeti, pe data de 06 Iulie, am avut deosebita placere de a vizita un trib de Masai. Acest popor nomadic se intinde din Sudul Kenyei pana in Nordul Tanzaniei. Practic teritoriile lor au fost impartite politic de catre granita dintre Kenya si Tanzania, dar acest lucru nu i-a impiedicat pe Masai sa-si  continuie viata impreuna. Vorbesc aceasi limba si anume, Maa, iar traditiile sunt identice. Masaii  sunt un trib de circa 4 milioane si se caracterizeaza prin costumatia rosie ce o poarta, incontinuu au un bat in mana, sunt relativ foarte inalti si sar foarte sus. Femeile sunt renumite prin bijuteriile traditionale ce le poarta. Este un popor care isi pastreaza foarte tare traditiile, sfatul batranilor este acela ce decide totul ce se intampla sau trebuie facut in trib, iar deciziile lor sunt respectate cu strictete.

IMG_4052        IMG_4085

 

Bogatia unui Masai este numarul de vaci ce il are, ( daca ai 50 de vaci esti considerat bogat) dar si numarul de copii. Ca sa fi cu adevarat bogat si respectat trebuie sa le ai pe amandoua, doar una din ele nu se considera bogatie. Barbatii sunt poligami, iar pretul pentru o femeie este intre 3 si 6 vaci. Sunt Masai care au pana la 40 de neveste si 250 de copii. Fiecare nevasta trebuie sa aibe casa ei, care se construieste din combinatie de paie, crengi si balega de vaca. Cand se pleaca cu animalele pentru a gasii pasuni mai bune, casele se abandoneaza si unde se ajunge se construiesc altele noi, iar la intoarcere se locuieste in cele lasate anterior.

IMG_4028   IMG_4064 Gradinita…..

Din cauza mortalitatii ridicate in randul noilor nascuti, noii nascuti nu sunt recunoscuti doar dupa varsta de 3 luni, varsta la care daca ajung sa traiasca, primesc un nume. Se practica circumcizia la barbati si la varsta de 13 ani se aplica dupa care pe o perioada de 3 luni baietii nu sunt primiti in trib si trebuie sa poarte imbracaminte de culoare neagra si o masca alba vopsita pe fata. Dupa aceasta perioada devin “ luptatori” si ocrotitori ai tribului.

IMG_2894    IMG_4048

Moartea este vazuta ca un lucru fara importanta, nu se face nici o ceremonie, iar cadavrul este lasat in camp sa fie mancat de Hiene. Daca Hienele nu il mananca este o mare problema si se considera ca este ceva neinregula cu cadavrul, deaceea se unge cu sange de vaca si grasime sa atraga Hienele.

Deoarece numarul de vaci reprezinta bogatia fiecaruia, consumul de carne este foarte limitat, dar ce se consuma mult este sangele de vaca. Se face o incizie in artera de la gatul vacii, se bea sangele iar apoi se inchide cu pamant combinat cu plante.

Vizita a fost fascinanta si educativa. Masaii sunt foarte amabili si onesti, dornici de a impartasii  traditiile si viata lor.

Pentru a vedea intregul album te rog apasa pe linkul de mai jos:

https://picasaweb.google.com/103958208108855646625/06072012SatDeMasaiInSerengeti