marți, 8 mai 2012

04 Mai, Gonubie la Knysna

Prima dimineata in cort a fost ceva foarte inedit si mai ales ca dormim la etaj. Cand iesim din cort, bineinteles cu spatele caci trebuie sa coboram pe scara, deci imbratisam dimineata cu partea dorsala (bine ca nu suntem superstitiosi). campingul a fost foarte bine organizat, cu apa calda, curent si o multime de pasari care faceau niste zgomote foarte ciudate. Mai tarziu am realizat ca de fapt erau urmarite de niste maimute, deci nu ma mir. Privelistea se deschidea cu o laguna giganta plina de viata salbatica dar foarte linistita. Soarele isi intindea razele peste nisipuri, iar valurile sclipeau orbitor. Gonubie este o asezare mica, cu nu mai mult de 10 mii de locuitori, o strada principala care se termina cand incepe plaja. Am mers pe jos pe un pod de lemn care este suspendat deasupra plajei, pana la un hotel unde am luat micul dejun, privind oceanul cum se zbate si urla lovind coasta.

South Africa 007South Africa 004South Africa 001South Africa 008South Africa 012South Africa 015South Africa 026South Africa 038South Africa 044South Africa 054South Africa 056South Africa 059

Cu burtile pline de mancare si cafea am plecat din minunatul Gonubie sa strabatem 365 Km pana in Knysna, un orasel de o frumusete care se poate compara cu Monaco, din punct de vedere pitoresc si din punct de vedere material. Acolo ne astepta prietenii nostri  Sid and Gail, cu care am fost vecini si nu ne-am vazut de 5 ani.

Autostrada urmarea coasta oceanului, cu mici deviatii in interior, serpuind prin campiile verde maronii, indicand sosirea iernii. Temperaturile coborau, cu toate ca era soare, la 17-19 Grade C, facand condusul sa nu fie un calvar. Ma gandeam cam cum are sa fie in Sudan la 45 grade, dar am lasato balta caci nu are rost sa ma gandesc cum are sa fie deoarece am sa vad cand am sa ajung acolo.

Am trecut pe langa al patru-lea oras ca marime din Africa de Sud, Port Elizabeth, un oras ce imi aminteste de Constanta. La intrarea in oras se vede portul si Balizele. Este orasul “ vinturilor”. La intrare, autoritatile verifica greutatea corporala a fiecaruia sa vada daca te califici sa intri in oras si sa nu fi luat de vant. Anorexicii nu se califica. Noi ne-am calificat fara probleme. Bucurie mare. (chiar ati crezut???)

South Africa 276South Africa 197South Africa 280

Am facut mai multe ore de cat trebuia pe acelasi motiv ca si inainte, drumurile sunt in constructie si sunt multe locuri de asteptare. Am trecut prin orasele mici si mari, cu arhitectura coloniala si moderna si peisaje minunate.South Africa 085South Africa 089

South Africa 187South Africa 099South Africa 183

Un eveniment foarte important s-a intamplat astazi si anume, Terracanul a implinit 200 000 KM. Am oprit, i-am mai dat un pic de ulei, mai bun de cat de obicei, ulei cu infuzie de ciocolata si frisca, i-am spus LA MULTI KILOMETRII si am plecat mai departe.South Africa 207South Africa 218South Africa 219

Asfaltul serpuia pe campii, taia dealurile, iar intr-un final am ajuns in Knysna unde din pacate se facuse noapte si nu am putut sa mai facem poze. Foarte pacat caci intrarea in localitate este superba……deodata dealurile se deschid, iar dupa o curba apare orasul acesta superb inconjurat de apa , cu insulite, unde stralucesc vilele de vacanta a celor ce floarea preferata este Orhideea. Bravo lor. Sid si Gail ne asteptau cu drag, iar noi am avut socul de a il vedea pe fiul lor Scott care acum 5 ani era la varsta cand nu prea era bagat in seama, iar acum este un tanar foarte frumos si bine crescut. Copii cresc iar noi imbatranim. Viata merge inainte. Am iesit la restaurant sa sarbatorim, iar dupa ce am povestit “ de toate pentru toti” am dormit de data aceasta in pat. Minunat…………

South Africa 312South Africa 307

PENTRU A VEDEA TOATE FOTOGRAFIILE TE ROG APASA PE LINKUL DE MAI JOS:

https://picasaweb.google.com/103958208108855646625/04MayFromGonubieToKnysna

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu